8 mar. 2016

Melcul (2 ani si 9 luni)

Primavara mi se pare o perioada excelenta pentru a studia melcii! Odata cu incalzirea vremii, aceste mici vietuitoare incep sa isi faca aparitia prin gradini si parcuri atragand privirile trecatorilor. Aceste animale-moluste, mie personal imi plac foarte mult! Intotdeauna m-a fascinat cochilia lor spiralata si m-am minunat de perfectiunea formei sale! In fond si la urma urmei sunt foarte multe lucruri in natura de care ma minunez in permanenta si le admir perfectiunea insa cochiliiile melcilor imi pareau sa aiba ceva magic, ceva aparte... 




Si intr-adevar, daca veti citi acest articol veti intelege probabil putin din perfectiunea lor , precum si a altor minunatii naturale. Citez: „Cum de se leagă atât de bine ceea ce noi oamenii am dedus prin mintea noastră, așezând numerele într-un fel, și descoperind proporția phi, cu cochilia unui melc, apoi cu dispunerea geometrică a semințelor pe floarea soarelui, apoi cu dispunerea solzilor pe aripile unui fluture, și cu alte elemente ale creației?” Va recomand sa cititi acest articol si daca va fascineaza atunci puteti incerca si cartea "Numerele naturii", scrisa de matematicianul Ian Stewart si din care citez "De ce multe flori au cinci sau opt petale, dar foarte puţine şase sau şapte? De ce fulgii de zăpadă au o simetrie hexagonală? De ce tigrii au dungi, dar leoparzii pete?". Cu privire la carte mentionez ca nu este deloc o lectura usoara, este mai degraba o carte stiintifica, insa merita citita mai ales daca va fascineaza cunoasterea si intelegerea subtilitatilor Universului in care traim.


In urma cu doi ani cand D. era destul de maricel si ne plimbam pe afara tocmai dupa o ploaie de primavara, in calea noastra au aparut cativa melci. Ne-am oprit, i-am admirat, i-am mangaiat si le-am vorbit. Obisnuim sa facem asta aproape de fiecare data cand se poate si imi face o deosebita placere sa il conectez si pe el cu lumea vie, cea a animalelor si a plantelor (spre exemplu, dimineata in drum spre gradinita obisnuim sa mai salutam si din copacii pe langa care trecem - cu ei avem o legatura cu totul speciala :)). Consider ca este de mare ajutor pentru oricine sa faca acest lucru, chiar daca unora poate le-ar parea ridicol, insa conectarea la natura este poate cel mai ieftin si mai benefic "medicament" pentru suflet, pentru echilibrul sanatos de care avem cu totii nevoie. Iar copiii nu fac deloc exceptie de la regula. Evident, acest lucru poate fi facut de catre noi chiar si numai in gand insa atunci cand suntem cu copiii este bine sa si verbalizam ca ei sa isi poata insusi acest obicei in mod natural.

Atunci mi-a venit ideea sa facem o tema cu activitati si observatii pe seama melcilor. Am cautat carti atractive din care sa citim despre ei si pot spune cu mare bucurie ca am facut o alegere foarte buna atunci cand am comandat aceasta carte de aici, nestiind nimic mai mult despre ea decat ce scrie pe site. V-o recomand cu foarte mult drag precum si pe celelalte din serie! Ulterior le-am achizitionat pe toate cand am vazut cat sunt de frumoase! Am confectionat din argila si un melcisor care sa ne tina companie! 



Cartea "Are you a snail?" face parte din seria Backyard Books, o serie fascinanta care cuprinde urmatoarele 8 titluri: Are You a Ladybug? , Are You a Bee?, Are You an Ant?, Are You a Butterfly?, Are You a Grasshopper?, Are You a Spider?, Are You a Dragonfly? si Are you a snail?
Scrisa de Judy Allen si ilustrata de Tudor Humphries, cartea de fata prezinta schimbarile de care are parte melcul de-a lungul vietii sale, incepand cu ciclul sau de viata al acestuia si continuand inclusiv cu primejdiile care ii pandesc pe melcisori. Este o povestire nemaipomenita din care putem afla foarte multe detalii referitoare la viata melcilor, dar intr-un limbaj accesibil copiilor si cu ilustratii superbe, fapt care ma face sa o recomand din toata inima!









Ca sa putem studia mai bine melcul, am conchis cu tati sa aducem in casa cativa melci, timp de o saptamana ca sa ii observam indeaprope cum mananca si cum se comporta. Acvariul in care i-am asezat l-am acoperit cu un carton gros peste care am si asezat o greutate sa nu cumva sa iasa la plimbare de acolo...a fost o mare surpriza sa vedem cum au ros efectiv cartonul pe partea din interior! Daca este liniste (in special seara tarziu cand zgomotele de afara sunt mai reduse) se pot auzi efectiv cum rontaie cu dintisorii lor dispusi pe cerul gurii si pe buza de jos ca si o razatoare. In acvariu tati a asezat bucati de pamant cu iarba aduse de afara si am pus multa salata ca sa aiba de mancare la discretie si sa se simta bine la noi. In fiecare zi mai udam putin pamantul, fiindca se stie bine ca melcilor le place umiditatea. D. si acum isi mai aminteste de aceasta experienta frumoasa, din urma cu doi ani! 

Si astfel am putut sa ii observam indeaproape iar D. a fost mai mult decat incantat! Le-a cantat si melodiile cu melcusorul, atat in maghiara cat si in romana. Aici gasiti variantele in limba romana si in limba maghiara. Vorbitorilor de limba maghiara le recomand si acest filmulet dragut (practic este o povestioara simpatica despre o familie de melci regizata sub forma teatrala). 



Pentru ca joaca sa poata continua si dupa returnarea melcisorilor in natura, i-am realizat si un micut sensory-bin in care am asezat frunze de salata verde si cateva elemente decorative. Am mai asezat si o micuta buburuza efectuata de mine tot din argila, deoarece a fost inceputul perioadei in care am inceput sa urmarim si sa citim povestile cu Bobita si Buburuza (Bobita fiind un melc). Daca nu cunoasteti inca povestile cu cele doua personaje simpatice si prietenii lor, va recomand sa le vizionati aici in limba romana , aici in limba engleza si aici in limba maghiara. Exista si carti cu aceste povesti insa in limba romana sunt traduse doar cateva dintre ele. 



Tot pe tema melcilor am mai facut unele activitati cum ar fi:

- potrivirea cartonaselor Montessori, preluate de la Camelia si pe care le puteti gasi aici (eu am modificat scrisul in limba maghiara la aceste cartonase). De asemenea, va recomand sa cititi articolul Cameliei, deoarece acolo veti mai gasi multe idei frumoase pe aceasta tema.



- coloratul unor fise cu melci



- melci din plastelina, precum si rasfoirea/citirea carticelelor noastre in care apar melci



- melci artistici (asta se intampla la o varsta chiar mai frageda, mai precis la 2 ani si 1 luna, insa am dorit sa indosariez aici fotografia, la acest articol, deoarece se potriveste cu tema prezentata. Cu acea ocazie am realizat mai multe animalute din plastelina pe care le-a decorat apoi dupa bunul plac cu obiectele puse la dispozitie).



Pentru final am lasat aceasta carte cumparata tot de pe Book Depository, deodata cu prima. Mi s-a parut interesanta la vederea celor catorva pagini accesibile pe Amazon. Dar dupa ce am parcurs-o mi s-a parut o alegere la fel de buna ca si prima! Povestirea in sine este una foarte draguta condimentata cu scene haioase menite sa aduca zambetul pe buze. Personajele sunt simpatice la randul lor si pline de culoare, dand povestirii un aer vesel !O recomand cu mare drag!

"Look Wanda!" he said. "I found a snail! I've named him Flash. He's my new pet! I'm going to teach him all kinds of tricks." 
Albert's big sister, Wanda, looked at Flash. "Can snails learn tricks?" she asked. 
"Flash can", Albert said. "Flash is very smart. You can see it in his eyes."








Am incercat sa dramatizam intreaga poveste, mai cu seama partea practica in care melcul intra in trunchiul gaunos, se urca pe gramada de conuri de brad, se urca si coboara de pe floare, se duce in spatele bolovanului pentru ca in final sa ajunga in fata acestuia. Foarte bine subliniate in aceasta carte sunt prepozitii precum: in, out, far, near, beside, on, at, under, behind, in front of , fiind foarte frumos exemplificate. La finalul cartii sunt si cateva exercitii in care copiii pot potrivi raspunsul corect.



La final doresc sa va arat cateva secvente din intalnirea noastra cu melcii in natura :) 



Aici a urmarit cu mari emotii cum melcisorul a urcat pe cizmulita sa si a ajuns pana la piciorusul sau gadilandu-l cu un pupic!



Aici sunt doua "tablouri" realizate acum de catre el din cochilii de melci si alte elemente din cutia sa cu comori naturale:





Alte filmulete pe care le-am mai urmarit pe parcursul tematicii noastre si in care sunt prezentati melcisori reali in miscare, insa daca veti cauta pe you tube veti gasi numeroase astfel de filmulete:




Iar aici inca un articol informativ despre melci.

Nu-i asa, ce animale dragute sunt aceste gastropode?

Sper ca v-au placut recomandarile facute si v-am stimulat pofta de studiu a melcilor!


Dacă găsiţi pe blog articole interesante, vă invit să le distribuiţi la prieteni şi să daţi like paginii de Facebook . Va multumesc si va astept cu drag ca de fiecare data!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...